Utile

Sfaturi pentru siguranța câinilor în perioada sărbătorilor de iarnă

Pe durata sărbătorilor, prietenii și familia se adună adesea în casele noastre. În aceste momente, este ușor să trecem cu vederea potențialele pericole pentru sănătatea și siguranța câinelui dvs. Pentru a preveni accidentele tovarășilor dvs. drăgălași, este important să recunoașteți și să evitați următoarele potențiale pericole. Acestea fiind spuse, iată câteva sfaturi privind siguranța câinilor în perioada sărbătorilor de iarnă.

Cadouri și decorațiuni

Multor câini le place să adulmece cutiile cu bunătăți. Unele pot conține articole din piele, cum ar fi îmbrăcăminte sau echipament sportiv. Multe dintre aceste articole pot provoca o obstrucție intestinală dacă sunt consumate. Chiar și hârtia de împachetat poate provoca o obstrucție intestinală dacă este consumată, mai ales dacă este făcută din folie sau alt material nedigerabil. Multe alte cadouri pot fi toxice pentru câini. De exemplu, vopseaua utilizată în mingile de paintball este extrem de periculoasă pentru câini și poate provoca moartea dacă sunt consumate.

Panglicile și şnururile pot cauza probleme intestinale

Panglicile și şnururile folosite pentru a lega cadourile pot fi periculoase. În special pentru cățelușii tineri, care se bucură să se joace cu aceste articole, pe care le pot roade iar poi înghiți. Ele se pot încurca în tractul intestinal și, pe măsură ce intestinele încearcă să miște această masă de material străin, materialul aspru sau abraziv se freacă de pereții intestinului, provocând inflamații și leziuni cu fiecare contracție intestinală.

O obstrucție intestinală este o urgență care pune viața în pericol, și care necesită o intervenție chirurgicală pentru rezolvare.

Bradul de Crăciun

Lista noastră de sfaturi privind siguranța câinilor în perioada sărbătorilor de iarnă include şi nelipsitul brad de Crăciun. Cățelul dvs. ar putea doborî bradul de Crăciun. Așa că asigurați-vă că este bine ancorat în suport. Și că nu poate cădea dacă câinele decide să tragă de el sau chiar să sară în el! Plasați ornamentele mai sus, dacă doriți ca acestea să rămână în brad.

Ingerarea de apă din vasul de la baza bradului poate provoca tulburări stomacale

Farfuria cu apa de la baza ghiveciului bradului sau rezervorul pentru alimentare poate conține substanțe dăunătoare și/sau poate fi un teren propice pentru bacterii care pot provoca tulburări stomacale în cazul în care câinele dvs. decide să probeze acest nou bol de apă. Asigurați-vă că blocați accesul la vasul cu apă al bradului.

Citiți și: Bradul de Crăciun este otrăvitor pentru câini?

Lumânări festive

Lumânările nu trebuie lăsate niciodată nesupravegheate

Ca întotdeauna, lumânările nu trebuie lăsate niciodată nesupravegheate. Animalele de companie le pot răsturna cu o mișcare din coadă sau se pot arde. Luați în considerare utilizarea lumânărilor electrice sau cu led.

Cabluri electrice

Cablurile care atârnă sunt tentante pentru câinii cărora le place să se joace cu sfoara, precum și pentru cățeii tineri cărora le erup dinții și ar roade orice. Cățeii au dinți extrem de ascuțiți care pot străpunge cu ușurință izolația cablurilor sau prelungitoarelor electrice.

Roaderea cablurilor electice poate cauza cauza o arsură gravă a limbii sau un șoc electric

Dacă câinele dvs. roade un cablu electric care este băgat în priză, i-ar putea cauza o arsură gravă a limbii sau un șoc electric care i-ar putea deteriora plămânii sau inima. Aceasta este o urgență care necesită asistență veterinară imediată.

Ciocolata este toxică pentru câini

Mulți oameni nu realizează că ciocolata poate fi o otravă atunci când este consumată în cantități mari, chiar și pentru oameni! Ciocolata conține o substanță chimică numită teobromină, care are efect asemănător cofeinei. Teobromina este utilizată în scopuri medicinale ca diuretic, stimulator al inimii, dilatator al vaselor de sânge și relaxant al mușchilor.

Ciocolata conţine o substanţă chimică toxică pentru câini

Ciocolata amară sau cea folosită la gătit (prăjituri) conține o cantitate mult mai mare de teobromină potențial toxică decât ciocolata cu lapte (de aproximativ 10-20 ori mai mult, in medie). Insă chiar și ciocolata cu lapte poate fi periculoasă în cantități suficient de mari sau pentru un câine mic. Pentru un câine mic care cântărește 10 kg, doar 50 gr ciocolată neagră este toxică. Simptomele clinice ale intoxicației cu ciocolată includ hiperexcitabilitate, nervozitate, vărsături, diaree și moarte.

Câinii au un simț al mirosului ascuțit și vor găsi cu ușurință acele cutii de ciocolată împachetate care sunt ascunse sub brad!

Citiți și: Simptomele intoxicației cu ciocolată la câini

Plante de sezon toxice pentru câini

Poinsettia poate provoca câinilor tulburări intestinale

Lista noastră de sfaturi privind siguranța câinilor pe durata sărbătorilor de iarnă include și acele plante de sezon, dintre care unele pot fi toxice pentru câini. Contrar credinței populare, poinsettia nu este în mod specific toxică, dar poate provoca totuși tulburări intestinale. Seva de Poinsettia poate fi însă iritantă pentru gura și stomacul câinelui care roade sau mănâncă frunzele sau tulpinile acestei plante festive.

Unele specii de vâsc sunt toxice, provocând insuficiență hepatică sau convulsii, în timp ce alte specii sunt iritante pentru tractul intestinal doar dacă sunt ingerate. Faptul că există mai multe tipuri de vâsc face dificilă prezicerea simptomelor clinice de otrăvire cu această populară plantă de sezon. Este înțelept să considerați vâscul ca fiind o substanță periculoasă și să nu îl lăsați la îndemâna animalelor dvs. de companie.

Alte plante sezoniere toxice pentru câini includ narcisele, bulbi de primăvară care sunt de obicei „forțați” să înflorească în timpul iernii și să aducă un „suflu de primăvară” în casele noastre.

Citiți și: Poinsettia (Crăciunița) este toxică pentru câini?

Câinii și mâncarea „de sărbători”

Tuturor ne place să includem animalele noastre de companie la mesele de sărbători împreună cu restul familiei, dar încercați să rețineți că schimbările bruște în dietă pot deranja stomacul câinelui dvs. Vărsăturile și diareea sunt probleme medicale frecvente între Crăciun și Anul Nou.

Dacă doriți neapărat să hrăniți câinele dvs. cu ceva de la masa dvs., oferiți-i doar o cantitate mică, presărată deasupra mâncării sale sau amestecată cu cina lui obișnuită.

Resturile de la masa dvs. de Crăciun nu sunt sănătoase pentru câini

Dacă hrăniți câinele cu resturi care conțin multă grăsime, pancreasul câinelui dvs. poate deveni suprasolicitat și inflamat. Această afecțiune gravă și extrem de dureroasă este cunoscută sub numele de pancreatită. De obicei necesită spitalizare și tratament medical intensiv. Lăsat netratat, un caz sever de pancreatită poate duce la moarte.

Asigurați-vă că gunoiul este bine acoperit. Majoritatea câinilor nu pot rezista tentației gunoiului și vor mânca resturi și alte materiale nedigerabile care pot cauza o obstrucție intestinală.

Dacă lăsați un aluat dospit pe blat, este posibil ca câinele dvs. să nu poată rezista tentației. În stomac însă, aluatul poate continua să crească și să provoace o obstrucție completă pe care câinele nu va putea gestiona. Ar trebui să vă asigurați întotdeauna că nimic nu a fost lăsat din neatenție la îndemâna câinelui dvs. Cel mai bine este să vă țineți animalele de companie departe de bucătărie în timpul agitației sezonului. Veți evita astfel posibile răniri sau arsuri.

Musafiri

Câinele dvs. este agitat sau nervos în preajma musafirilor? Cum îl puteți ajuta?

Încercați să-i oferiți un spațiu liniștit departe de zona agitată a casei, unde să se simtă în siguranță, dar să aibă acces la apă proaspătă, precum și la niște pături confortabile. Asigurați-vă că vă faceți timp să vă jucați cu el, să îl mângâiați și să faceți plimbări pentru ameliorarea stresului în timpul sărbătorilor.

Există și unele remedii de calmare care pot fi folosite în timpul sărbătorilor pentru a minimiza anxietatea câinelui. Adresați-vă medicului veterinar pentru mai multe informații și dacă acestea ar fi potrivite pentru câinele dvs.

Artificii și petarde

Lista noastră cu sfaturi privind siguranța câinilor nu putea să nu includă artificiile și petardele, care pot speria câinii foarte tare. Zgomotele puternice pot copleși simțurile sensibile ale câinelui, care nu înțelege care este sursa zgomotului. Ca să îl liniștiți, jucați-vă sau mângâiați-l. Fiți calm, întrucât câinii se ghidează după starea stăpânului. Dacă dvs. sunteți calm, și câinele va fi calm.

sfaturi siguranța câinilor

Mai puteți încerca acoperirea zgomotului de artificii cu un alt zgomot de fundal (radio,, muzică, etc.). Nu vă lăsați câinele pe durata focului de artificii. Acesta poate fugi de acasă dacă se sperie foarte tare. Sau, puteți încerca să vă obosiți câinele pe durata zilei, astfel încât seara să fie prea obosit să mai reacționeze violent la zgomotul artificiilor. O altă soluție este să vă obișnuiți câinele din timp cu aceste zgomote, crescând treptat volumul.

Citiți și: Cum puteţi calma un câine speriat de artificii

Respectarea aceste sfaturi pentru siguranța câinilor poate ajuta la reducerea stresului atât a dvs., cât și a câinelui dvs. Pe lângă faptul că cheltuiți mult de Crăciun, o cheltuială în plus la veterinar vă poate afecta starea de spirit. Protejați-vă câinele, creând cât mai puține scenarii nedorite în preajma sărbătorilor.

Citiți și: Plante decorative de Crăciun periculoase (toxice) pentru animalele de companie



1 Comment

  • Petruța 25 decembrie 2022

    mulțumim pentru sfaturi. ceva la care sa fim atenți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *