Ce este un câine „velcro”?

„Cel mai bun prieten al omului” este o expresie comună folosită pentru a descrie câinii noștri datorită istoriei lor îndelungate de a ne ține companie. Deși câinii sunt cunoscuți pentru loialitatea, prietenia și alte trăsături pozitive, la fel ca și oamenii, pot fi și ei foarte ataşaţi. Acești câini se numesc câini Velcro. Vom vedea în continuare cum puteţi recunoaşte un câine velcro, ce cauzează acest comportament si ce rase de câini au predispoziţie pentru a fi velcro.

Numele „velcro” provine de la Velcro Tape, o bandă de prindere folosită de obicei pentru a ține sau fixa ceva. La fel ca şi acest sistem de închidere, unui câine velcro îi place sa rămână în jurul oamenilor și să fie cu ei 24/7. Acest comportament poate părea dulce la început, dar în cele din urmă va fi supărător.

Sindromul Velcro apare ca răspuns la un stimul emoțional. Anumite rase clasificate drept „câini de poală” sau un câine de lucru sunt mai susceptibili de a dezvolta acest sindrom datorită caracterului lor nevoiaș.

5 Semne evidente că aveţi un câine velcro

Primul lucru pe care îl veți observa la câinii cu sindrom velcro este ataşarea lor intensă față de dvs., ca partener uman. Deși pot prezenta și alte simptome ca parte ale acestui sindrom, atasamentul va veni întotdeauna ca parte a acestuia.

Simptomele comune ale câinilor cu sindrom velcro includ:

• Câinele vă urmăreşte prin casă tot timpul
• Câinele doreşte să stea tot timpul să fie lângă dvs., urcându-se în braţele dvs. sau stând mereu lângă dvs.
• Anticipează momentul când doriţi să plecaţi de acasă, urmărindu-vă peste tot

Cauzele sindromului velcro

1. Rase de câini crescute pentru a fi dependente de proprietarii lor

Anumite rase de câini tind să se bazeze pe stăpânii lor pentru îndrumări şi direcţie, pentru supraviețuirea și confortul lor. Susceptibilitatea lor de a se baza pe alții îi face să fie expuși riscului de a dezvolta un sindrom velcro. Acești câini nu au intenția de a fi dependenți. Ei se nasc astfel.

Rase de câini cu risc ridicat de a dezvolta sindromul velcro:

• Vizsla – Această rasă este considerată cel mai velcro câine de vântătoare. Însoțirea tovarășilor săi umani preferați este a doua sa natură. Astfel, ei tind să rămână în jurul lor oamenilor tot timpul.
• Border Collie – Acest câine de păstorire a animalelor este foarte ataşat de stăpân, și incapabil să lucreze ori de câte ori proprietarii săi nu sunt prin preajmă.
• Golden Retriever – Acești câini sunt velcro din cauza nevoii lor de a fi tot timpul lângă stăpânul lor. Chiar dacă sunt sociabili și prietenoși, acești câini vor alege întotdeauna să se apropie de stăpân în orice mod posibil.
• BICHON MALTEZ – Această rasă mai este poreclită „Velcro” datorită caracterului lipicios și teritorial. Temperamentul lor jucăuș, totuși, poate fi folosit pentru a-i învăța să se relaxeze.
• Ogarul italian – Se vor ataşa puternic prin ghemuiri și îmbrățișări. De asemenea, acestor câini le place să se întindă şi să stea sub pături pentru confortul lor.
• Labrador Retriever – Sunt cunoscuţi ca şi companioni loiali. Oricât de mult sunt obișnuiți să aibă oameni în preajmă, le place să se bazeze pe ei și să-i urmeze peste tot. Chiar v-ar urmări din cameră în cameră.
• Bulldog Francez – Sunt născuţi pentru a fi dependenţi de stăpânii lor. Ca rezultat, sunt predispuși să dezvolte sindromul velcro și să manifeste un comportament lipicios. Aşteptaţi-vă să fiţi sufocat de săruturile lor mari și neglijente. Este una dintre modalitățile prin care vă arată afecţiunea.
• Marele Danez – A vă lăsa Marele Danez acasă singur înseamnă a-l expune riscului de a dezvolta sindromul velcro. În ciuda dimensiunii sale enorme şi a aspectului înşelător, această rasă este una blândă care se ataşează excesiv de oameni.
• Pug – Această rasă de câini tinde să-și extindă afecțiunea față de tovarășii lor umani, urmărindu-i în fiecare colț al casei.
• Coton de Tulear – Aceşti câini sunt loiali şi dedicaţi în aşa măsură încât sunt numiţi velcro.
• Schnauzer uriaş – Aceşti giganţi blânzi sunt la fel de ataşaţi şi jucăuşi ca şi omologii lor pitici. Pot părea intimidanți la prima vedere, dar sunt una dintre rasele care tânjesc după atenție și afecțiune.
• Basset Hound – Poate că este unul dintre cei mai leneși câini. Dar nu este ferit de a dezvolta sindromul velcro, deoarece sunt și lipicioși și nevoiași.
• Whippet – Sunt dulci, cu un temperament fermecător, şi le place să fie în preajma stăpânilor lor. Consideraţi o rasă velcro, necesită îngrijire redusă și sunt o alegere bună pentru proprietarii moderat ocupați.
• Ciobănescul de Shetland – Aceşti câini preferă să fie întotdeauna aproape de membrii familiei lor umane. La fel ca Border Collie, ciobănescul de Shetland ar putea chiar să încerce să „păstorească” membrii familiei, la fel ca pe oi.
• Finnish Lapphund – Sunt cei mai buni câini de sprijin emoțional. Aceştia se vor ghemui lângă dvs. de fiecare dată când simt că sunteţi sensibil și trist.

2. Mutarea într-o locuinţă nouă

Schimbările semnificative ale mediului înconjurător pot fi o experiență anxioasă pentru câinele dvs. Pentru câinii bine dresați, aceștia se pot adapta rapid într-un nou loc într-un interval de 2 săptămâni până la 2 luni. Cu toate acestea, câinii care nu sunt adepții socializării pot avea nevoie de 1 an pentru a se adapta, din cauza naturii lor posibil anxioase.

3. Plictiseală şi lipsa stimulării mentale şi fizice

Câinele dvs. pare plictisit de cele mai multe ori şi vrea să se agaţe de dvs. de fiecare dată când are ocazia? Dacă răspunsul dvs. la această întrebare este DA, atunci câinele dvs. se confruntă probabil cu un caz de sindrom velcro.

O modalitate de a combate acest comportament este de a desfășura mai multă mişcare și alte activități în interior cu câinele. Această activitate le va distrage atenția de la dvs., iar câinele va deveni va deveni mai alert la împrejurimile sale. De asemenea, le puteţi stimula receptorii olfactivi, ascunzându-le gustarea preferată în casă şi punând câinele să o caute.

Amintiți-vă să acordați întotdeauna o fracțiune din timpul dvs. împărtășind și arătându-vă afecțiunea față de câinele dvs. Atâta timp cât câinele vă simt atenţia şi prezenţa, sindromul velcro la ei va regresa în cele din urmă.

4. Anxietatea de separare

Majoritatea câinilor se atașează ferm de stăpânii lor. Însă câinii cu anxietate de separare sunt mai complicați.

Anxietatea de separare este atunci când câinii experimentează simptome de stres atunci când persoanele de care se atașează foarte tare dispar. Hiper atașamentul față de proprietarul lor reflectă puternic anxietatea de separare a câinelui. Aceştia s-ar putea chiar să încerce să iasă din casă pentru a-şi urma stăpânii.

Pe de altă parte, unul dintre principalele motive ale anxietăţii de separare este despărţirea puiului de căţel de mama sa la câteva săptămâni după naștere. În consecință, îi face dornici să se atașeze de o anumită persoană (de exemplu, tovarășul uman) sau obiect (de exemplu, pătură) care seamănă cu căldura mamei lor.

Alte motive ale anxietăţii de separare la câini

• Schimbarea proprietarului
• Lăsarea câinelui singur pentru prima dată. Când câinii sunt obișnuiți să interacționeze cu ceilalți, devin anxioși când sunt brusc singuri. Dacă se întâmplă acest lucru, ei vor încerca să caute atenția provocând daune mediului înconjurător.
• Schimbări bruşte în rutina câinelui (mutarea în altă ţară, schimbarea locului de muncă a proprietarului şi în consecinţă a programului de lucru, etc.). Când câinii simt că ceva s-a schimbat în rutina lor obișnuită, s-ar putea să creadă că ceva este în neregulă.
• Pierderea unui membru al familiei, în special unul de care câinele era ataşat (Câinii nu înțeleg exact sentimentul emoțional de a pierde pe cineva din familie. Ei știu doar că le este dor de ei.)

Anxietatea de separare și sindromul velcro nu sunt același lucru

O diferență semnificativă între ele este că câinii cu sindrom velcro sunt în mod natural ataşaţi. Astfel, se simt fericiți ori de câte ori vă urmăresc peste tot.

Câinii cu anxietate de separare experimentează panică doar dacă simt că sunteţi pe cale să plecaţi de lângă ei. Un exemplu în acest sens este să vă ridicaţi de pe canapea, să mergeţi la baie sau să plecaţi la serviciu. Depinde de circumstanțele în care vă aflaţi, dar de cele mai multe ori, este inevitabil.

Câinii velcro sunt mai susceptibili de a dezvolta anxietate de separare în comparație cu alți câini. Cu toate acestea, nu toți vor suferi de anxietate de separare.

Simptomele sindromului velcro indus de anxietatea de separare includ:

• Gâfâit şi salivare excesivă
• Plimbarea şi urmărirea stăpânului peste tot
• Urlat sau lătrat constant pentru a vă atrage atenţia
• Accidente frecvente în casă datorate acceselor de panică în timp ce încerca să vă caute
• Încercări de evadare dintr-un anume loc pentru a vă vedea şi a se asigura că sunteţi bine

Dacă aceste simptome au loc frecvent, consultați imediat medicul veterinar pentru a afla dacă este vorba despre sindromul velcro sau anxietatea de separare. În plus, consultația este, de asemenea, o modalitate de a exclude orice posibile boli asociate cu anxietatea și stresul lor.

5. Alte cauze legate de sănătate

Alte boli sau afecțiuni pot servi, de asemenea, ca un factor pentru sindromul velcro al câinelui dvs. Majoritatea acestor afecțiuni sunt legate de probleme auditive sau olfactive. Și este comun la câinii mai în vârstă.

Dacă câinele dvs. vă urmărește brusc și nu este în natura sa să facă acest lucru, fiți atenți și faceţi o programare la medicul veterinar. Ar putea fi un semn că ar putea avea o potențială afecțiune sau boală.

Cum puteţi dresa un câine cu sindrom velcro

Începeţi să vă dresaţi câinele cât mai de timpuriu posibil, cât sunt încă tineri. Învăţaţi-i să devină mai puțin sensibili făcând în mod repetat ceva banal până se plictisesc de așteptare. Câinele tresare de fiecare dată când puneţi jos telecomanda, când aude cheile sau mergeţi la baie? Faceţi aceste lucruri în mod constant până când nu îi mai deranjează ceea ce faceţi.

O altă opțiune este să le oferiţi o jucărie cu care să-și petreacă timpul. Ocuparea minții câinelui este o alternativă bună, dar uneori nu este o soluție pe termen lung.

Învăţaţi câinele comanda „şezi” şi folosiţi-o de fiecare dată când simţiţi că vă urmăreşte. Nu vă feriţi să spuneţi „Nu” câinelui, chiar dacă vă arată cea mai mare armă letală – ochii săi inocenți.

Concluzie

A avea un câine cu sindrom velcro este inofensiv, dar poate fi un inconvenient. Vă poate împiedica în ceea ce privește productivitatea și gestionarea timpului din cauza bătăilor de cap cu care vine la pachet.

Stilul de viață pe care îl aveţi în prezent servește drept factor determinant dacă puteţi avea grijă sau nu de un câine cu sindrom velcro. De exemplu, dacă sunteți o persoană ocupată, mai bine să evitaţi această situaţie.

În plus, fiţi consecvent şi faceţi-vă timp pentru câini, astfel încât să nu fie nevoiți să vă caute într-o panică continuă. În cele din urmă, ajutaţi-vă câinele să-și depășească tendințele velcro prin disciplinarea fermă.

Pare un lucru fără efort de făcut, dar câinii cu sindrom velcro au nevoie de fiecare gram de sprijin din partea stăpânilor lor. Și a-i ajuta să iasă din această stare este cel mai bun mod de a-i ajuta.

Citiţi şi: Anxietatea de separare la Bichon Maltez