Îngrijire Bichon Maltez

Bichon Maltez este o rasă hipoalergenică?

Din păcate, alergiile pot fi o povară pentru cei care iubesc câinii. Pentru aceste persoane predispuse la alergii există câteva opțiuni. Mai exact, există o serie de rase de câini cunoscute ca rase de câini „hipoalergenice”, mai puțin susceptibile de a provoca o reacție alergică decât alte rase. Iar Bichon Maltez este încadrată ca fiind o rasă hipoalergenică. De ce, aflați în continuare.

Ce face un câine să fie hipoalergenic?

Cuvântul hipoalergenic în sine explică destul de bine sensul său. „Hipo” este cuvântul grecesc pentru „mai putin” sau „mai mic”. Deci, ceva care este hipoalergenic nu este lipsit de factori declanșatori de alergie, dar este mai puțin probabil să provoace o reacție.

De obicei, cei care suferă de alergii la câini sunt alergici de fapt la o proteină care se găsește în urina și saliva câinelui. Din moment ce câinii se îngrijesc singuri, această proteină se răspândește pe piele și pe blană. Apoi, când câinele dezvoltă noi celule ale pielii și le elimină pe cele vechi, celulele moarte ale pielii și firele de păr sunt eliberate în mediul înconjurător (aceasta se numește mătreață).

Bichon Maltez rasă hipoalergenică

Este important să rețineți că nu fiecare câine produce fiecare tip de proteină. Unii câini produc doar proteine specifice, iar alergiile câinilor nu sunt exact la fel. De exemplu, prostata unui câine mascul produce o proteină specifică la care mulți oameni sunt alergici. Femelele nu produc acest lucru. Ca atare, unii oameni predispuși la alergii pot descoperi că sunt alergici la câinii masculi dar nu și la femele.

Ca atare, unui câine hipoalergenic îi va cădea mai puțin păr. Rasele de câini hipoalergenice au de obicei blană creață în care se prinde părul căzut și mătreața, împiedicând răspândirea acestuia în casă și reducând numărul de declanșatori ai alergiilor. Sau, acești câini vor avea mai puțin păr.

Bichon Maltez este o rasă hipoalergenică?

Având în vedere definiția de mai sus, Bichon Maltez poate fi considerat o rasă hipoalergenică. Rasa este semnificativ mai mică decât alte rase de câini, ceea ce înseamnă că din start va răspândi mai puțin păr în jur decât o rasă de talie mare. În privința raselor de câini de talie mică, Bichon Maltez năpârlește pierde mai puțin decât omologii săi.

Cei alergici la proteina masculină ar trebui să ia în considerare o femelă sau un mascul sterilizat, deoarece nu vor produce această proteină. În acest fel, creșteți șansele să puteți ține un Bichon Maltez.

Bichon Maltez este o rasă de câini potrivită pentru cei care suferă de alergii?

Bichon Maltez este o rasă minunată pentru oricine suferă de alergii la câini. Deoarece este mic și năpârlește foarte puțin, există mult mai puțini factori declanșatori în casă care ar provoca apariția alergiilor. Pentru cei foarte sensibili la mătreața câinilor, s-ar putea să aflați că încă strănutați sau aveți mâncărimi, deoarece niciun câine nu este complet hipoalergenic, iar Bichonii Maltezi năpârlesc totuși ocazional. De asemenea, atunci când îngrijiți blana câinelui, s-ar putea să constatați că alergia vi se accentuează.

Rasele mixte de Bichon Maltez sunt hipoalergenice?

Există un număr mare de rase mixte de Bichon Maltez, crescute din diverse motive – pentru a adăuga un nou element de personalitate, pentru a elimina problemele de sănătate sau pur și simplu din motive estetice. Aceste rase mixte sunt la fel de drăguțe și la fel de iubitoare ca și Maltezii, dar sunt hipoalergenice?

Ei bine, depinde de rasa mixtă. În general însă, majoritatea raselor mixte de Bichon Maltez năpârlesc puțin și răspândesc o cantitate redusă de mătreață. Cele mai populare rase mixte de Bichon Maltez includ: Maltipoo (Maltez+Pudel), Morkie (Maltez+Yorkshire Terrier), Malchi (Maltez+Chihuahua), Malshi (Maltez+Shih Tzu) și Maltipom (Maltez+Pomeranian) – considerate toate a fi hipoalergenice.

rasa Maltipoo
Rasa mixtă de Bichoni – Maltipoo (Maltez+Pudel), este și ea o rasă hipoalergenică de câini

Cum minimizați riscul unei alergii la Bichon Maltez

Chiar dacă Bichon Maltez este considerat a fi hipoalergenic, există totuși riscul de reacție alergică atunci când dețineți unul. Pentru a minimiza acest risc, există câteva lucruri pe care le puteți face.

1. Utilizați purificatoare de aer

Purificatoarele de aer cu filtru pentru alergii au o gamă largă de utilizări, dar pot ajuta cu adevărat atunci când vine vorba de a vă menține casa cât mai sigură împotriva alergiilor. Ele funcționează purificând aerul și captând chiar și cele mai mici particule din aer, împiedicând ca acestea să vă irite sitemul respirator. Un bonus suplimentar al purificatoarelor de aer este că acestea tind să elimine și mirosul specific de câine.

2. Faceți baie câinelui în mod regulat

Spălați câinele în mod regulat pentru a elimina proteinele din blană.

3. Amenajati o zonă unde accesul câinelui nu este permis

Este întotdeauna o idee bună să aveți o zonă doar a dvs., unde câinele nu are acces. Iar în cazul alergiilor, acest lucru este și mai important. Păstrarea unei încăperi fără câini vă va permite să luați o pauză de la alergii din când în când și vă va ajuta să ameliorați puțin simptomele atunci când acestea se agravează.

4. Nu lăsați câinele să stea pe canapea

Poate fi foarte greu să scoateți părul de câine din tapițerie. Cel mult, veți putea asipra și culege scamele. Deci, oricât de dăguț ar fi să stați cu Maltezul în brațe pe canapea, probabil este mai indicat ca acesta să stea pe podea.

5. Păstrați curățenia

Îndepărtarea mătreții din casă este esențială atunci când vine vorba de minimizarea alergiilor la câini. Cu toate acestea, nu este înțelept să aspirați. Acest lucru poate doar propulsa mătreața în aer. În schimb, luați în calcul utilizarea a ceva mai încărcat static, care absoarbe particulele din aer.

Alte opțiuni de rase de câini hipoalergenice (câini care nu lasă păr)

Chiar dacă Bichon Maltez este o rasă grozavă de câini, s-ar putea să nu fie ceea ce căutați. Iată și alte alternative hipoalergenice, unele aparținând familiei de rase Bichon.

rase de caini hipoalergenice
  • Bichon FriseBichon Frise este o rasă hipoalergenică, fermecătoare, cu o dimensiune apropiată unui Bichon Maltez. Are o blană albă, moale și catifelată și este o rasă incredibil de afectuoasă. Sunt ușor de dresat și minunat de avut în preajmă.
  • Coton de Tulear – O altă rasă mică de câini hipoalergenici, Coton de Tulear este dulce și drăgălaș și îi place să stea în preajma stăpânilor săi. Rasa este originară din Madagascar și este înrudită atât cu Bichon Frise, cât și cu Maltezul.
  • Bichon Havanez – O altă rasă de câini hipoalergenică este Bichon Havanez, originar din Cuba. Este un câine mic superb care năpârlește puțin, fiind o opțiune excelentă pentru cei care suferă de alergii.
  • Pudel – Pudelii sunt una dintre cele mai cunoscute rase hipoalergenice. Au blană creață și densă, năpârlind poarte puțin, iar părul căzut rămâne prins în blană. Pudelul vine în trei dimensiuni: standard, miniatural și toy.
  • Shih Tzu – Este o rasă mică și afectuoasă, cu o blană moale și în mare parte hipoalergenică.Nu năpârlește foarte mult, dar necesită îngrijire regulată a blănii, ceea ce ar putea face ca alergiile să se agraveze. Însă tot este o opțiune mai bună pentru cei care suferă de alergii decât alte rase.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *