Nutriţie Bichon Frise

Cea mai bună dietă pentru puii de căţel Bichon Frise

dieta pui bichon frise

Care este cea mai bună dietă pentru puii de căţel Bichon Frise? Cu atât de multe opțiuni, hrănirea noului dvs. cățeluș Bichon Frise poate fi o provocare și devine foarte confuză! Şi pentru a face lucrurile şi mai confuze, rasele mici de câini precum Bichon Frise au nevoi diferite în comparaţie cu rasele mari.

Există mai multe păreri cu privire la dieta unui Bichon Frise. Unii sugerează alimente crude, în timp ce alții avertizează strict împotriva utilizării lor. Alții consideră că hrana pentru câini preparată acasă este cea mai bună, în timp ce alţii consideră că acesteia îi lipsesc nutrienţii de care are nevoie un câine.

În loc să vă hrăniţi câinii de talie mică astfel încât să crească cât mai repede, ar trebui să-i hrăniţi pentru a crește într -un ritm sănătos. Să aibă o greutate controlată. În cazul câinilor de talie mare, dacă aceştia cresc prea repede, vor avea ulterior probleme articulare serioase (osteochondroza, displazie de șold, osteodistrofie hipertrofică, sindromul Wobbler).

Un căţel obez are un risc crescut pentru diabet sau boli de inimă. Dacă un căţel de talie mică creşte rapid, va pune presiune pe oase, ligamente şi cartilaj. Cel mai bine este ca acesta să crească într-un ritm sănătos pentru el.

Este important să reţineţi că dimensiunea câinilor adulţi este ereditară, nu determinată de cantitatea de mâncare pe care i-o oferiţi. Hrănirea unui câine cu o cantitate mai mare de mâncare nu îl va face să fie un câine adult mai mare.

Ce puteţi afla din acest articol:

Cea mai bună dietă pentru puii de căţel Bichon Frise

Puii de căţel foarte mici

Dieta căţeluşului dvs. Bichon Frise este determinată de vârsta sa. Puii mici beau lapte de la mama lor, până când încep să le iasă dinţii. În acel moment, mama înţarcă căţeii, iar dvs. puteţi continua să îi hrăniţi cu un înlocuitor de lapte pentru căţeluşi. Mai târziu, între 6-8 săptămâni, căţeluşii vor face tranziţia către hrana pentru căţeluşi.

Până la vârsta de 8 săptămâni, un cățeluș mănâncă de obicei hrană pentru căţei sau granule. De ce ar trebui să ştiţi acest lucru? pentru că ocazional căţeluşii părăsesc crescătorul înainte de vârsta de 8 săptămâni, vârstă la care căţeluşul ar putea fi puţin prea tânăr pentru a părăsi cuibul. Uneori, un cățel este respins de mama sa. Alții sunt orfani. Iar alții trebuie să găsească case noi, deoarece crescătorul are o problemă de sănătate sau alte circumstanțe speciale.

Puii de căţel 8 săptămâni+

Atunci când aduceţi acasă un căţel de 8 săptămâni, hrăniţi-l cu aceeaşi marcă de mâncare de căţeluş pe care o consuma la crescător. Puiul de căţel este obişnuit cu acea mâncare, iar o mâncare nouă poate fi ceva stresant pentru căţel și îi poate cauza probleme digestive. Veţi dori ca primele zile ale cățelușului dvs. să fie cât mai lipsite de stres.

Mai târziu, când emoția primelor zile a dispărut, puteți trece la o altă mâncare pentru câini. Dacă faceți acest lucru, urmați procedura de tranziție descrisă mai jos.

Deoarece cățelușii cresc rapid, au nevoie de mai multe calorii decât câinii adulți pentru a-și susține creșterea și nivelul ridicat de energie. Bichon Frise, desigur, sunt câini foarte activi. Deci, chiar și atunci când sunt pui, au nevoie de o hrană potrivită pentru căţeluşi care să-i menţină sănătoși și energici.

Știați că un cățeluș de 8 săptămâni are nevoie de două ori mai multe calorii decât mama sau tatăl său? Aceşti căţeluşi au nevoie de un aport extra de proteine, calciu, grăsimi şi fosfor. Alimentele comerciale de calitate pentru câini oferă echilibrul adecvat al ingredientelor.

Puii de Bichon Frise ar trebui hrăniţi cu un tip de hrană pentru câini de talie mică. Atunci când sunt hrăniţi corespunzător şi urmați instrucțiunile producătorului, cățelușul dvs. va crește într-un ritm sănătos și nu va deveni obez. Nu hrăniţi căţelul cu hrană pentru câini de talie mare, deoarece nu este un tip de hrană dezvoltată pentru câinele dvs. mic.

Când este momentul să treceţi la hrana pentru câini adulţi

Când căţelul dvs. nu mai creşte, poate începe să mănânce mâncare pentru câini pentru adulți. Aceasta se întâmplă de obicei în jurul vârstei de 1 an, însă poate fi diferit, în funcţie de rasă. De exemplu, majoritatea câinilor Bichon Frise sunt consideraţi maturi la vârsta de 8 luni. Cu toate acestea, dacă căţelul continuă să crească, trebuie să rămână pe mâncare de căţeluş până când creşterea sa se opreşte.

Cum ştiţi când căţelul s-a oprit din creştere?

Când căţelul s-a oprit din creştere, va începe să câştige un exces în greutate. Acest lucru se datorează faptului că nu mai are nevoie de toată această nutriție suplimentară pentru creștere. Dacă vă îngrijiţi căţelul în mod regulat, veţi observa acest lucru. Când are vârsta potrivită și începe să crească în greutate într-un ritm mai rapid, fiţi mai atent la câinele dvs. Dacă acesta câştigă în greutate şi îşi pierde aspectul suplu, este timpul să treceţi la mâncarea pentru câini adulți.

Majoritatea medicilor veterinari sunt de acord că cățelușii pot începe să mănânce mâncare pentru câini adulți atunci când au între 6 și 10 luni. Deoarece rasele de câini se maturizează la vârste diferite, puteți obține câteva îndrumări în acest sens de la medicul veterinar.

Cum faceţi tranziţia la hrana pentru câini adulţi

Dacă aţi decis că este timpul să treceţi la hrana pentru câini adulţi, nu faceţi acest lucru rapid. Dacă începeţi să oferiţi câinilor dvs. hrană pentru câini adulţi brusc, căţelul va avea probleme cu digestia (vărsături, diaree). Există o modalitate mai bună de a face tranzişia. Durează 1-2 săptămâni, însă este mult mai sigură. După ce aţi decis noul tip de mâncare pentru câini, faceţi tranziţia aşa cum este descrisă în continuare.

Determinaţi de câtă hrană pentru câini adulţi va avea nevoie câinele dvs. Dacă veți folosi mâncare comercială pentru câini, veți găsi indicaţii pe pachetul cu hrană pentru câini. Urmaţi această schemă:

  • Zilele 1-3: 2/3 Hrană pentru cățeluși și 1/3 hrană pentru câini adulți
  • Zilele 4-6: 1/2 Hrană pentru cățeluși și 1/2 hrană pentru câini adulți
  • Zilele 7-9: 1/3 Hrană pentru cățeluși și 2/3 hrană pentru câini adulți
  • Ziua 10: Doar hrană pentru câini adulți

Cea mai bună mâncare pentru căţeii de talie mică

Care este cea mai bună dietă pentru câinii de talie mică, cum este şi Bichon Frise? Ei bine, aveți câteva alegeri de făcut. Cea mai simplă soluţie este mâncarea comercială pentru câini. Pe pachete veţi găsi instrucţiuni referitoare la cantităţile pe care să le oferiţi câinelui. Deoarece fiecare câine este unic, trebuie să monitorizaţi greutatea câinelui, şi să fiţi sigur că îi oferiţi cantitatea potrivită.

Cu hrana pentru câini preparată acasă este ceva mai dificil. Aceasta înseamnă mai multă muncă pentru dvs., iar în plus trebuie să vă asiguraţi că reţeta este echilibrată pentru un câine de talie mică.

Cât de des ar trebui să vă hrăniţi căţelul?

Despre acest subiect, citiţi pe larg articolul nostru: De câte ori pe zi trebuie să hrăniţi un Bichon Frise?

Hipoglicemia la căţeluşi

Hipoglicemia sau nivelul scăzut de zahăr din sânge este o afecțiune care poate pune în pericol viaţa căţeluşilor. Puii devin hipoglicemici atunci când nu mănâncă suficient sau nu sunt hrăniţi suficient de des. Simptomele hipoglicemiei la căţei includ: letargie, ameţeală, mers împleticit, răspuns lent la stimuli.

Hipoglicemia este o problemă mai ales la rasele mici cum este Bichon Frise. Micuţul dvs. căţel trebuie să mănânce la ore regulate, astfel încât nvelul de zahăr din sânge să rămână constant. Dacă un câine devine hipoglicemic, acest lucru se datorează mai ales faptului că s-a jucat mult, fără a se hrăni suficient. Pentru a evita problemele cu căţelul dvs. Bichon Frise după un set de exerciţii, oferiţi-i o gustare care să îi ţină de foame până la următoarea masă.

Hidratarea căţeilor

Asiguraţi-vă că câinele dvs. are în permanenţă la dispoziţie apă proaspătă. Cățelușul dvs. trebuie să bea apă imediat ce are nevoie, pentru că poate deveni rapid deshidratat. Dacă cățelul bea mai mult sau mai puțin decât de obicei, ar putea fi un semn că ceva nu este în regulă. Însă dacă vă hrăniţi câinele cu hrană din conservă sau mâncare umedă pentru câini, nu va bea la fel de multă apă. Şi este normal.

Dacă lipsiţi mai multe ore de acasă, puteţi asigura hidratarea câinelui cu ajutorul unei adăpătoare automate pentru câini.

Hrănirea căţeluşului dvs. este poate cea mai importantă parte a îngrijirii acestuia. Nu vă grăbiţi când luaţi decizii în privinţa modului de abordare. Odată ce luaţi o decizie, fiţi consecvent cu programul de hrănire şi cu tipul de hrană oferită. Toate aceste recomandări de dietă pentru Bichon Frise au un carater general, menit să vă facă să înţelegeţi nevoile nutriţionale ale puilor de căţel. Dacă aveşi nelămuriri legate de greutatea, dieta, tipul de hrană sau cantitatea de mâncare pe care i-o oferiţi câinelui dvs., nu ezitaţi să vă consultaţi cu medicul veterinar sau cu un specialist.

Foto: pexels.com



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *