Jean Jacques Bachelier (6 mai 1724 Paris, Franța – 1806) a fost un pictor francez, și director al fabricii de porțelan din Sèvres. Admis la Académie Royale de Peinture et de Sculpture în 1752, el a fondat la Paris în 1765 o școală gratuită de artă folosind propriile mijloace, pentru artizanii din cadrul historic collège d’Autun (rue de l’école de médecine). Școala a funcționat până în secolul al XIX-lea.
Este cel mai bine cunoscut acum ca pictor precis și desăvârșit al naturii moarte și animalelor. De asemenea, este inventatorul pieselor în biscuit (biscuit de porțelan nesmălțuit), fiind primul care l-a folosit ca produs final, în 1751 la Sèvres. Anterior, acest material nu era decât o primă etapă în procesul de fabricație a porțelanului.
Crearea biscuitului a fost o inovaţie majoră, adoptată către 1752 de pictorul Jean-Jacques Bachelier, „artist şef”, însărcinat cu decorarea şi accesorizarea sculpturii. El a avut ideea genială de a lăsa sculpturile obţinute prin mulaj în stadiul de biscuit, adică fără a le acoperi cu emailul strălucitor care impieta asupra fineţii detaliilor lucrate cu grijă de sculptori, lăsând suprafaţa albă neacoperită de culoare.
Bichoni în picturile lui Jean Jacques Bachelier
De la Jean Jacques Bachelier ne-au rămas multe tablouri cu natură moartă, diverse animale și rase de câini precum Bichon Maltez sau Bichon Havanez. Acestea includ:
1. Câine din rasa Bichon Havanez (Dog of the Havana Breed, 1768) – Jean-Jacques Bachelier
ulei pe pânză, 69,8 x 91,1 cm, Muzeul Bowes
În această imagine, Jean-Jacques Bachelier înfățișează un câine Havanese Silk, care este câinele național al Cubei și singura sa rasă nativă. Blana sa este ca mătasea naturală, extrem de ușoară și moale. Când această pictură a fost restaurată în 1989, s-a descoperit că panglica care este drapată peste piciorul câinelui a fost extinsă. Această adăugare fusese probabil adăugată în secolul al XVIII-lea pentru a proteja sensibilitățile delicate ale spectatorilor care ar fi putut fi jignit de părțile intime ale animalului. Această adăugare suplimentară a fost ulterior îndepărtată, pentru a dezvălui compoziția originală.
Câinii de tip toy, rasele miniaturale, au fost apreciate exclusiv pentru compania lor, au fost adesea reprezentate în astfel de moduri, mai ales în Franța secolului al XVIII-lea. Și câinele Havanez pictat de Jean-Jacques Bachelier este unul răsfățat, care pare să fi făcut destulă mizerie, alături de lădița sa luxoasă din catifea. Este tentant să ne imaginăm un caine ca acesta aparținând doamnei de Pompadour sau Mariei-Antoaneta.
2. Oil on canvas of Malteses, circa 1775 – Jean Jacques Bachelier
ulei pe pânză, 78,7 x 114,3 cm, Hamshere Gallery
Acest tablou reprezintă o înregistrare istorică remarcabilă a rasei Malteze, descrisă cu peste două secole în urmă. Circa 1775.
Tot aici, putem include și tabloul lui Jean Jacques Bachelier care înfățișează Portretul unui Pudel (Portrait of a Dog). Aceasta pentru că Pudelul este strămoșul raselor de tip Bichon, fiind una dintre cele mai vechi rase de câini din lume.
3. Portretul unui Pudel (Portrait of a dog, 1765) – Jean-Jacques Bachelier
ulei de pânză, 25×32 cm
Citiți și: Bichoni în picturi celebre – Titian: „Federico Gonzaga, Ist Duke of Mantua” (1529)