Seria noastră de picturi celebre cu bichoni include şi opera celebrului Titian. Lucrarea de față este un exemplu remarcabil al triumfului artei și al puterii portretului. Federico II Gonzaga (17 mai 1500 – 28 august 1540) a fost conducător al orașului italian Mantua (mai întâi marchiz, apoi duce) din 1519 şi până la moartea sa. De asemenea, a fost Marchiz de Montferrat începând din 1536. Cel mai important patron al lui Titian din anii 1530 au fost acest Federico Gonzaga, Ducele de Mantua, şi nepotul lui Alfonso d’Este.
Federico Gonzaga, marchizul (ulterior Duce) de Mantua (1500-1540), fiul lui Isabella d’Este, a fost pictat de Titian în 1529. În portretul Federico II Gonzaga (afișat în Museo del Prado, Madrid) Federico este înfățișat mângâindu-și credinciosul Bolognez (sau Maltez, conform descrierii Muzeului del Prado) aflat în partea sa stângă. În timp ce câinii mici erau mai des simboluri ale fidelității pentru portretele feminine decât pentru cele masculine (care înfăţişau câini mai mari), includerea sa aici nu este accidentală.
Potrivit, descrierii Muzeului Prado din Madrid, acest tablou indică faptul că acest portret este legat de intențiile matrimoniale ale lui Federico în 1529 și de nevoia sa de a-și „reabilita” trecutul desfrânat. Acest portret, în care este înfăţişat ca fiind afabil şi evlavios, păstrându-și demnitatea aristocratică în acelaşi timp, ar face astfel parte din această strategie, care a avut un final de succes, încheindu-se cu căsătoria sa din 1531 cu Margherita Paleologa, moștenitoarea Marchizului din Monferrato.
Federico poartă pantaloni de culoare roşie și o haină de catifea albastră cu broderie de aur, iar de gâtul lui atârnă un rozariu scump din aur și lapislazuli. Își sprijină mâna stângă pe sabie în timp ce mâna dreaptă, împodobită cu două inele prețioase, mângâie un câine Bolognez sau Maltez. Deși un câine de acest tip ar putea părea a fi mai potrivit ca simbol al fidelității pentru portretele feminine decât pentru cele masculine, în care erau de obicei înfățișați câini mai mari, includerea lui aici, ca și rozariul, nu este întâmplătoare.
Similarităţi
Portretul lui Federico prezintă, de asemenea, asemănări cu cel al Laurei Dianti, iubita lui Alfonso d’Este (Kreuzlingen, Heinz Kisters Collection), atât în formatul său, cât și în special în ceea ce privește utilizarea spectaculoasă a albastrului ultramarin în îmbrăcăminte. În portretul Laurei Dianti poziția câinelui este ocupată de un servitor negru, ambele fiind obiectul de afecțiune din partea stăpânilor lor. Laura Dianti a fost iubita lui Alfonso I d’Este, duce de Ferrara, după moartea soției sale, Lucrezia Borgia. Probabil că a fost și a treia sa soție. Era cunoscută și sub pseudonimul Eustochia.
Portrait of Federico in armour, 1530
În 1530 este înregistrat și un al doilea portret al lui Federico, în armură. Tipologic și conceptual, portretul actual al lui Federico este deosebit de asemănător cu cel al unchiului său Alfonso I d’Este, pictat de Tizian în jurul anilor 1523-1525 și cunoscut prin copii (New York, Metropolitan Museum of Art).
Aceste portrete timpurii de curte i-au oferit pictorului noi provocări pe care le-a rezolvat prin adoptarea unui format inovator, o utilizare a detaliilor rafinate în recrearea texturii îmbrăcămintei (care nu erau supuse legilor somptuare venețiene care interziceau cheltuielile exagerate, în special pentru lux şi risipă) și includerea elementelor care fac aluzie la rangul social sau la abilitățile personale ale personajului. Exemple dintre acestea din urmă includ tunul din portretul lui Alfonso, care era un expert în artilerie, și câinele din cel al lui Federico, deoarece ducele era cunoscut pentru dragostea lui pentru aceste animale. Poza celor doi aristocrați este și ea identică, cu mâna stângă pe sabie și dreapta sprijinită pe un obiect (în cazul lui Alfonso) sau un animal (Federico).
Citiţi şi: Bichoni în picturi celebre – Goya: „Ducesa de Alba”
