„Ducesa de Alba” sau „The White Duchess” este o pictură în ulei pe pânză în mărime naturală (192 x 128 cm) a artistului spaniol Francisco Goya, finalizată în 1795. În prezent se află în colecția Casei de Alba, din Palatul Liria, din Madrid. Tabloul o înfăţişează pe María Cayetana de Silva, a 13-a ducesă de Alba, și este unul dintre numeroasele portrete in care Goya a înfăţişat-o. Ducesa şi soţul său erau membri foarte bine plasați, cultivați și bine respectați ai curții spaniole din anii 1790.
Femeia din tablou, Doña María del Pilar Teresa Cayetana de Silva Álvarez de Toledo, a XIII-a ducesa de Alba de Tormes, a fost plasată pe scara nobilimii chiar sub regina María Luisa de Parma, soția lui Carlos al IV-lea al Spaniei. Portretul Ducesei al lui Goya arată cum era moda în ultimii ani ai secolului al XVIII-lea și poate fi privit ca artă naivă și realism magic „avant la lettre”.

Prin activitatea lui de portretist celebru, Goya îi cunoaşte pe Jose Alvarez de Toledo, marchiz de Villafranca şi duce de Alba, şi pe soţia lui, Maria Teresa Cayetana, ale căror portrete este chemat să le realizeze în 1795. Chiar de la prima lucrare care o înfăţişează, ducesa de 30 de ani devine icoana unei feminităţi senzuale. Alimentat de Goya însuşi, mitul spune că „nu găseai la ea fir de păr care să nu emane farmec, şi că, atunci când trecea pe străzile Madridului, toată lumea apărea la ferestre ca să o admire.
Vulnerabil din fire, nu foarte frumos şi, pe deasupra, infirm (surd), Goya este copleşit de tot acel farmec seducător, în timp ce doamna Cateyana apare conştientă de splendoarea sa şi de excelenţa socială. A rămas în legendă această întâlnire, cu siguranţă fatală pentru pictorul matur, în vreme ce pentru nobila doamnă fusese vorba doar despre un pariu: nimic mai mult decât o strategie prin care să-şi demonstreze capacitatea de a domina sentimentele şi simţurile aceluia care nu avea altceva decât reputaţia talentului. Acest lucru îi era de ajuns pentru a se asiguraa încă o dată de propria putere.

În acest tablou, Ducesa este îmbrăcată într-o rochie albă cu broderie aurie, și este împodobită elegant cu cercei cu perle, un brâu roşu dramatic, mărgele roșii și panglici roșii pe piept și în păr. În mod fermecător, şi câinele (un Bichon Bolognez sau Maltez) se asortează cu ea, purtând o fundiţă roşie pe unul dintre picioarele posterioare. Evident în această capodoperă neo-clasică apare fenomenul curios al „mini-me canin” pe care îl putem observa şi astăzi. Părul creţ şi rebel al Ducesei rivalizează cu cel al câinelui ei.
Pictura este compusă din pigmenţi alb, roşu, albastru şi maro, dar este în mare parte construită în jurul a două teme, roșu și alb. Cealaltă culoare majoră este negru, reprezentat de părul creţ al ducesei. La vremea pictării tabloului, María Cayetana de Silva avea 33 de ani (vârsta mijlocie pentru vremea respectivă) și ieşise recent dintr-o o boală prelungită. Ea este prezentată cu afecțiune, ca o mare frumusețe și o femeie captivantă, inteligentă şi educată. Ea stă într-o ipostază demnă, privind direct la privitor cu o privire pătrunzătoare.
Ea este îmbrăcată într-o rochie albă fluidă în stil francez. Rochia este confecționată din țesătură de muselină albă, cu tiv cu broderie aurie. Ea are cercei de perle albe, un brâu roşu și accesorii, colier de perle roșii și mărgele și fundite roșii pe piept și în păr. Un câine Bichon stă lângă ea. Câinele poartă și el o panglică roșie pe unul dintre picioarele din spate. Brațul ei stâng este împodobit cu bijuterii de aur, plasate la încheietura mâinii și deasupra cotului. Ea arată cu degetul arătător al mâinii drepte o inscripție de pe sol, care include autograful lui Goya, o datare din 1795 și inscripţia „A la duquesa de Alba Fr. de Goya 1795”.
Portretul este în multe privințe formal. Alegerea de a o prezenta într-un exterior indică bogăția ei, prin afișarea proprietăților ei. Deoarece era atât de respectată și cunoscută că are o personalitate puternică, se crede că a avut o influență puternică asupra reprezentării finale în tablou.
Istoricii de artă cred că ar fi existat o relaţie de dragoste în pictor şi model, deşi nu există dovezi în acest sens. Scepticii susțin că, deoarece ducesa era frumoasă, bogată și independentă, ea nu ar fi fost interesată de Goya, care era un pictor de succes, însă considerabil mai în vârstă şi surd.
Doi ani mai târziu, Goya a pictat-o din nou pe ducesă în „Ducesa de Alba în negru” (1797), cei doi ani scurşi nepărând să fi distrus devotamentul amoros al artistului. Deşi nu a fost niciodată amanta pictorului, în mod sigur a fost muza sa. Pasiunea neîmpărtăşită devenea astfel, pentru artist, un material foarte fertil, care să îi alimenteze alte pasiuni, nu mai puţin arzătoare, care îl posedau. Refuzul suferit, greu ascuns într-o scrisoare trimisă unui prieten, în care Goya îi cere acestuia să vină „să îl ajute să o picteze pe Ducesa de Alba”, se va transforma în scurt timp în descoperirea unor noi orizonturi creatoare.


Surse de inspiraţie: Viaţa şi opera lui Goya, Editura Adevărul Holding (2004), wikipedia.org, hypercritic.org
Foto: wikimedia commons
Citiţi şi despre alte tablouri cu bichoni celebre: Bichoni în picturi celebre – Goya: „Portrait of Doña Joaquina Candado”
1 Comment