Adorabilul Bichon Frise se numără printre marii supraviețuitori ai regatului canin, bazându-se pe farmecul și inteligența sa pentru a înfrunta suișurile și coborâșurile istoriei. Bichonii Frise au rezistat războaielor mondiale, revoluțiilor și căderii imperiilor adaptându-se cu entuziasm la orice provocare pe care soarta le-a trimis-o în cale. Urmărim aici evoluţia socială a câinelui Bichon Frise de-a lungul timpului. De la nobil însoţitor la câine de circ, la câine de expziţie şi în casele noastre.
Începuturile timpurii, în calitate de nobil însoțitor
Aceşti câini mici albi au exercitat o fascinație în rândul aristocraților de atât de mult timp, încât nu putem spune cu siguranță cum a început totul. Ştim că anumiţi câini mici erau utilizaţi pentru diverse schimburi (trocuri) în zona bazinului mediteranean timp de milenii. Chiar si Cleopatra, spune legenda, îndrăgea un „mic căţel alb”.
Mai formal, membrii acestui clan canin sunt cunoscuți ca câini de tip Barbichon, un termen umbrelă pentru rase precum Bolognez, Havanez, Maltez și Bichon Frise. Se crede că aceste rase și-au început dezvoltarea modernă în Tenerife, cea mai mare dintre Insulele Canare. Una dintre aceste rase a devenit atât de strâns asociată cu insula încât a fost cunoscută sub numele de Bichon Tenerife. Rapid, inteligent și plăcut ochiului, micul câine Bichon Tenerife a devenit strămoșul principal al Bichon Frise de astăzi.
Asocierea strânsă a rasei cu nobilii europeni a început undeva în secolul al XIII-lea. Cel mai important, au fost foarte îndrăgiţi la curțile regale din Spania, Italia și Franța și și-au dobândit propria personalitate în timpul Renașterii.
Farmecul irezistibil al Bichonului putea duce la un comportament ciudat în rândul capetelor încoronate ale Europei. Regele Henric al III-lea al Franței (1574–1589) era atât de îndrăgostit de bichonii săi (se crede că avea 2.000 bichoni) încât purta câțiva cu el oriunde mergea. Îi purta într-un coș asemănător unei tăvi, suspendat cu ajutorul panglicilor de gâtul său. Recunoscând o tendință, doamnele din acea vreme au adoptat aceeași formă ciudată de transport.
Ştim multe despre cariera Bichonului ca şi câine la curtea regală, datorită numeroaselor apariții pe care le are rasa în portretele marilor maeștri de pictură. Un celebru tablou renascentist al lui Titian (vezi foto mai sus dreapta) îl înfățișează pe Federico Gonzaga, ducele de Mantua, cu un Bichon lânos, de culoare crem, lângă el. Mai multe despre acest tablou aici: Bichoni în picturi celebre – Titian: “Federico Gonzaga, Ist Duke of Mantua” (1529)
La aproximativ 250 de ani după Titian, un portret al lui Sir Joshua Reynolds (pictor britanic, 1723-1792) cunoscut sub numele de „Miss Beatrix Lister, Sister of the 1st Lord Ribblesdale” (1765), arată că Bichonul încă se bucura de binefacerile luxului:
Bichon Teneriffe a fost extrem de popular la curțile spaniole în timpul secolului al XVI-lea, iar pictorii școlii spaniole au inclus adesea astfel de câini în picturile lor. Câinii sunt ilustraţi în lucrările lui Goya (1746 – 1828). Goya a fost atât pictor, cât și gravor și a fost luat ca artist de curte de către Carol al IV-lea, în 1789.
Micuţa María Teresa a fost nepoata regelui Carlos III al Spaniei în secolul al XVI-lea. Acest câine a fost identificat ca Griffon de Bruxelles (toy griffon) în anumite texte, dar culoarea blănii sale nu corespunde. Reprezentările tuturor acestor câini din picturile lui Goya sugerează că ar fi vorba de un Bichon Maltez. Mai multe despre povestea acestui tablou puteti citi aici: Bichoni în picturi celebre – Goya: „María Teresa de Borbón y Vallabriga”
Bichonul-Animator
Odată cu Revoluția Franceza din 1789, zilele Bichonului ca animal de companie răsfățat al aristocrației s-au încheiat destul de dur. Unul câte unul, binefăcătorii rasei au fost duși la închisoare sau la ghilotina, iar Bichonii lor și-au pierdut pozițiile privilegiate în case și palate. Mulți au fost scoși în stradă pentru a se descurca singuri. Animatorii stradali i-au luat pe acesti câinii frumoşi și ageri și i-au dresat să facă sărituri, să meargă pe picioarele din spate, fluturând ambele labe în aer și să facă alte trucuri menite a convinge trecătorii să îi răsplătească cu bani.
Nu a trecut mult, iar Bichonul şi-a câştigat reputaţia ca artist de circ. Uşor de dresat, foarte drăguţ şi mereu în formă atunci când este în lumina reflectoarelor, Bichonii erau candidaţii perfecţi pentru succesul în showbiz.
Circurile au preferat dintotdeauna câinii albi, blana lor strălucitoare şi expresia facială fiind uşor vizibile de la distanţă. Câinele din rasa American Eskimo sau Pudelul sunt alte exemple de rase cu blană albă care au uimit publicul din întreaga lume.
Câini de expoziţie
Datorită calităţii lor de a distra publicul, Bichonii au supravieţuit. Însă în secolul al XX-lea s-au confruntat cu vremuri grele din cauza austerităților provocate de cele două războaie mondiale. Încă o dată, mulți Bichoni s-au trezit în stradă. Datorită câtorva crescători care au adunat bichoni de pe străzile Franței și Belgiei, rasa a supraviețuit și a fost recunoscută în Franța sub auspiciile Societé Centrale Canine în martie 1933 ca „Bichon a Poil Frisé” – Bichonul cu păr creț.
În 1956, Helene și Francois Picault din Dieppe, Franța, au sosit în America cu șase Bichoni, în speranța de a stabili rasa în această țară. Nu după mult timp, au reușit să producă primul cuib de Bichoni crescuti în Statele Unite. Timp de câțiva ani, aceştia au fost dedicați ai rasei, lucrând pentru a stabiliza trăsături importante ale rasei, cum ar fi dimensiunea şi expresia facială, înainte ca Bichonul să ocupe o poziţie înaltă binemeritată în cadrul expoziţiilor canine.
În 1964 a fost fondat Bichon Frise Club of America, în San Diego. AKC a acceptat Bichon-ul în clasa Diverse în 1971, iar recunoașterea completă a rasei în Grupul Non-Sporting a venit în aprilie 1973. De atunci, mulți Bichoni au devenit câștigători constanţi în cadrul expoziţiilor canine.
Nimeni nu a fost mai faimos decât JR, un Bichon care a stabilit recorduri, care în 2001 a devenit primul câștigător al Campionatului Național AKC/Eukanuba la Best in Show. După două luni acest câine a câştigat Best in Show la Westminster, devenind primul Bichon care a luat premiul cel mai mare la acest eveniment. Membrii juriului l-au catalogat drept câinele „cel mai apropiat de perfcţiune”. În semn de mulţumire, JR a salutat mulţimea cridicându-se în două lăbuţe. Aceasta a fost o întoarcere încântătoare la vremurile rasei sale ca artist de stradă, când Bichonii erau folosiţi pentru a strânge bani pentru cin lor în loc de premii de spectacol.
Bichonul în prezent
Bichonul Frise a avut o călătorie lungă, uneori periculoasă, dar întotdeauna fascinantă, de la însoțitor regal și declarație de modă până la animalul de companie modern. Proprietarii de animale de companie din ziua de azi invocă multe motive pentru care Bichonul a meritat să fie păstrat de-a lungul secolelor.
Blana hipoalergenică şi gradul redus de năpârlire este un argument de vânzare major pentru proprietarii care nu sunt deranjaţi de periajul zilnic şi trimarea periodică necesare pentru a-i menține blana în toată splendoarea sa. Capacitatea de dresaj, rapiditatea și aparenta robusteţe ale Bichonului îl fac fac o alegere firească pentru proprietarii care caută un partener pentru probe de obedienţă şi agilitate din cadrul concursurilor canine.
Sunt câini longevivi, foarte adaptabili, iubitori de distracţie. Nu necesită mult exerciţiu. Bichonul tinde să se înțeleagă bine cu alți câini și cu copii. Alerți și extrem de loiali omului lor favorit, Bichonii sunt niște câini de pază drăguți, însă fiind iubitori, şi nu luptători, acţionează sub presupunerea că nu există străini, ci doar prieteni pe care nu i-au cunoscut încă. Sociabilitatea și dimensiunea lor îi fac caini de oraș ideali.
În cele din urmă, există personalitatea veselă a Bichonului, care atrage zâmbete și îmbrățișări oriunde merge. Nu este o coincidență că Bichonii sunt câini ideali pentru terapie. Câinele JR menţionat mai sus a avut o a doua carieră ca lucrător în terapie cu un talent special pentru copiii bolnavi după retragerea sa din ringul de spectacole.
Cu toţii cunoaştem pe cineva care se descrie drept „persoană sociabilă”. Ei bine, Bichonul este un „câine pentru oameni”. Iar pentru Bichoni, oamenii sunt oameni – indiferent că e vorba de regele Franţei, un arbitru la o competiţie canină sau un tip care livrează pizza. Bichonul nu doreşte altceva decât să vă câştige inima.
